"Asta e dovada că NOMENCLATURA controlează România" - Economist cere măsuri dure după derapajele şefilor din companiile de stat şi Poliţie

Profesorul de economie Bogdan Glăvan a pus reflectorul, după ultimele scandaluri publice, pe "nomenclatura care controlează România".
"Aţi văzut cum se ceartă şefii companiilor de stat cu miniştrii şi cu prim-ministrul? Aţi văzut cum şefii Poliţiei ceartă jurnaliştii? Ei sunt Dumnezeu. Asta e dovada că NOMENCLATURA controlează România. Dacă zici ceva rău de ea, îţi sare în cap indiferent cine eşti. De asta schimbarea la faţă a ţării nu poate exista fără MICŞORAREA STATULUI, fără micşorarea acestei nomenclaturi. Cine refuză să ia măsuri fără echivoc de micşorare a statului, înseamnă că e în pat cu nomenclatura", a declarat Bogdan Glăvan.
Despre ce măsuri ar fi vorba
"Păi despre orice măsură care duce la micşorarea sistemelor publice, a monopolurilor:
- privatizare;
- descentralizare; să existe doar acele primării care se pot finanţa, aşa e democratic;
- competiţie autentică în sănătate şi în educaţie (de ex.: e aberant să discriminezi şi să supui universităţile private aceloraşi reglementări precum universităţile de stat, de parcă primele primesc bani de la stat);
- creşterea pensiei autentice, bazată pe acumulare, şi eliminarea treptată a pensiei politice, bazată pe redistribuţie şi pe pixul politicienilor;
- debirocratizare şi creşterea libertăţii economice, deoarece asta înseamnă mai multă putere pentru cetăţeni şi mai puţină putere pentru funcţionari."